Ameninţaţi de prea-tânăra generaţie

ROMÂNIA DE AZI

Dacă rămâi indiferent eşti mai liniştit? Îţi găseşti echilibrul într-o lume românească tot mai agresivă, tot mai dezechilibrată social şi educaţional? Posibil să fie aşa, posibil să fii ajuns cu toţii în situaţia în care ne este teamă şi să reacţionăm normal, pentru că indiferenţa ne face mai români, în nici un caz mai europeni, mai normali.

Fireşte, rândurile de faţă sunt o reacţie la un eveniment „banal” petrecut azi în Parcul Astra, unde o fetiţă de până în 15 ani o zmucea bine pe o alta de păr, îi aplică sănătos palme peste obraji, lovea cu picioarele. Superioritatea personajului agresiv fizic şi verbal era dată de găşcuţa de alţi cinci prichindei care asigurau perimetrul pentru ca loviturile aplicate să nu fie deranjate de nimeni.

Parcul Astra, la ora 14.30, era plin, însă nimeni nu reacţiona, nimeni nu intervenea. Mulţi dintre martorii la evenimentul halucinant au întors privirile … Şi atunci, am riscat. M-am ridicat de pe bancă, am traversat jumătate din parc şi am reuşit să retez avântul violent al
puştoaicei care cu greu s-a desprins din părul fetiţei în care îşi găsise duşmanul.

Nu m-a surprins nici avalanşa de injurii cu care m-am aleş nici corul puştanilor care brusc şi-au găsit acum un alt duşman, e adevărat ceva mai mare şi mai greu de dovedit. Iată de ce, din buzunarele hainelor au ieşit telefoanele mobile simultan cu ameninţările: „Lasă că ţi-o iei tu, îţi mut faţă, vin eu cu ăia de pe centru şi ajungi în spital, vezi tu !” … Cât se poate … Mă văd zilele următoare înconjurat de o trupă de gealaţi dornici să-şi revanşeze copilul minunat dar total needucat.

Apoi, cu şi mai mare nerv, agresiva fetiţă şi-a prins din urmă victima în proximitatea meselor de şah, unde zeci de oameni jucau şi asistau la jocuri. În afara unor urale, ropote de satisfacţie în faţa spectacolului halucinant nimeni nu a intervenit. M-am apropiat din nou şi cu un tupeu fantastic, agresiva făptură a început să ameninţe de această dată susţinută de un bărbat la 35 de ani care confirmă pericolul care mă paşte.

Şi totuşi, îmi vine în minte atitudinea absentă a celor prezenţi. Atitudine plată în faţa unor fetiţe care au ajuns să se molesteze în plină zi, într-un parc public fără ca fie şi o persoană să intervină.

Şi mai mult, la ora la care elevii ies cu miile de la cursuri, cum este posibil ca în parcuri să nu fie nici măcar un poliţist comunitar?

Dan Tomozei

http://www.daciiliberi.ro/stire.php?id=658&dom=&ed=1350

–––––––-
Sursa: http://www.scouts.ro

Read Full Post »

Ameninţaţi de prea-tânăra generaţie

ROMÂNIA DE AZI

Dacă rămâi indiferent eşti mai liniştit? Îţi găseşti echilibrul într-o lume românească tot mai agresivă, tot mai dezechilibrată social şi educaţional? Posibil să fie aşa, posibil să fii ajuns cu toţii în situaţia în care ne este teamă şi să reacţionăm normal, pentru că indiferenţa ne face mai români, în nici un caz mai europeni, mai normali.

Fireşte, rândurile de faţă sunt o reacţie la un eveniment „banal” petrecut azi în Parcul Astra, unde o fetiţă de până în 15 ani o zmucea bine pe o alta de păr, îi aplică sănătos palme peste obraji, lovea cu picioarele. Superioritatea personajului agresiv fizic şi verbal era dată de găşcuţa de alţi cinci prichindei care asigurau perimetrul pentru ca loviturile aplicate să nu fie deranjate de nimeni.

Parcul Astra, la ora 14.30, era plin, însă nimeni nu reacţiona, nimeni nu intervenea. Mulţi dintre martorii la evenimentul halucinant au întors privirile … Şi atunci, am riscat. M-am ridicat de pe bancă, am traversat jumătate din parc şi am reuşit să retez avântul violent al
puştoaicei care cu greu s-a desprins din părul fetiţei în care îşi găsise duşmanul.

Nu m-a surprins nici avalanşa de injurii cu care m-am aleş nici corul puştanilor care brusc şi-au găsit acum un alt duşman, e adevărat ceva mai mare şi mai greu de dovedit. Iată de ce, din buzunarele hainelor au ieşit telefoanele mobile simultan cu ameninţările: „Lasă că ţi-o iei tu, îţi mut faţă, vin eu cu ăia de pe centru şi ajungi în spital, vezi tu !” … Cât se poate … Mă văd zilele următoare înconjurat de o trupă de gealaţi dornici să-şi revanşeze copilul minunat dar total needucat.

Apoi, cu şi mai mare nerv, agresiva fetiţă şi-a prins din urmă victima în proximitatea meselor de şah, unde zeci de oameni jucau şi asistau la jocuri. În afara unor urale, ropote de satisfacţie în faţa spectacolului halucinant nimeni nu a intervenit. M-am apropiat din nou şi cu un tupeu fantastic, agresiva făptură a început să ameninţe de această dată susţinută de un bărbat la 35 de ani care confirmă pericolul care mă paşte.

Şi totuşi, îmi vine în minte atitudinea absentă a celor prezenţi. Atitudine plată în faţa unor fetiţe care au ajuns să se molesteze în plină zi, într-un parc public fără ca fie şi o persoană să intervină.

Şi mai mult, la ora la care elevii ies cu miile de la cursuri, cum este posibil ca în parcuri să nu fie nici măcar un poliţist comunitar?

Dan Tomozei

http://www.daciiliberi.ro/stire.php?id=658&dom=&ed=1350

Read Full Post »

Povestea unei simfonii

Un britanic care vreme de 10 ani a trait cersind si dormind pe strazi este astazi recunoscut ca un geniu, dupa ce a compus o simfonie fara a avea vreo pregatire muzicala, si a ajuns milionar.

Stuart Sharp Rexford, astazi in varsta de 67 de ani, a avut viziunea capodoperei sale, dupa ce baiatul sau, Ben, a murit la nastere, in urma cu 35 de ani. Sharp lucra ca (…)

http://www.descopera.ro/dnews/4963730-un-boschetar-a-ajuns-milionar-in-urma-unui-vis-initiatic

The man who write this symphony is a genius of no musical training. He was homeless for over a decade- now probably a millionaire. He saw a vision of this musical masterpiece in his mind after his baby son Ben died 35 years ago, on the night of Bens funeral he had a vision of beautiful soothing music and could see the whole orchestra- the mind is an amazing thing!

–––––––-
Sursa: http://www.scouts.ro

Read Full Post »

Povestea unei simfonii

Un britanic care vreme de 10 ani a trait cersind si dormind pe strazi este astazi recunoscut ca un geniu, dupa ce a compus o simfonie fara a avea vreo pregatire muzicala, si a ajuns milionar.

Stuart Sharp Rexford, astazi in varsta de 67 de ani, a avut viziunea capodoperei sale, dupa ce baiatul sau, Ben, a murit la nastere, in urma cu 35 de ani. Sharp lucra ca (…)

http://www.descopera.ro/dnews/4963730-un-boschetar-a-ajuns-milionar-in-urma-unui-vis-initiatic

The man who write this symphony is a genius of no musical training. He was homeless for over a decade- now probably a millionaire. He saw a vision of this musical masterpiece in his mind after his baby son Ben died 35 years ago, on the night of Bens funeral he had a vision of beautiful soothing music and could see the whole orchestra- the mind is an amazing thing!

Read Full Post »

Tura bike ad-hoc

De fapt ne propusesem sa urcam in Palti cu autobuzul si sa facem o coborire. Dar autobuzul a plecat la ora 16. Asa ca ieri dupa masa am facut o minitura bike,urmarind traseul vaii Stezii. Am intrat din drumul spre Cisnadioara si am iesit in dreptul fermei Sevis unde ne-am oprit pentru o felie de piine cu pateu si rosii. La plecare, in mijlocul drumului vedem un catelus mort, fusese lovit de un sofer (sofer de c****) in cele 15 minute cit am stat sa mincam. Mamica lui de catel a ramas cu un puiut, cu 15 minute inainte avusese doi. L-am luat din mijlocul drumului, era cald inca si l-am asezat pe iarba, puiutul privea cu ochii larg deschisi lumea pe care tocmai o parasise. Impactul fusese total, nici urma de frinare sau ocolire.

Citeste o poveste despre azi, miine: http://gabriela-artadeatrai.blogspot.com/2009/08/calatoria-povestire-de-origine-tibetana.html

–––––––-
Sursa: http://www.scouts.ro

Read Full Post »

Tura bike ad-hoc

De fapt ne propusesem sa urcam in Palti cu autobuzul si sa facem o coborire. Dar autobuzul a plecat la ora 16. Asa ca ieri dupa masa am facut o minitura bike,urmarind traseul vaii Stezii. Am intrat din drumul spre Cisnadioara si am iesit in dreptul fermei Sevis unde ne-am oprit pentru o felie de piine cu pateu si rosii. La plecare, in mijlocul drumului vedem un catelus mort, fusese lovit de un sofer (sofer de c****) in cele 15 minute cit am stat sa mincam. Mamica lui de catel a ramas cu un puiut, cu 15 minute inainte avusese doi. L-am luat din mijlocul drumului, era cald inca si l-am asezat pe iarba, puiutul privea cu ochii larg deschisi lumea pe care tocmai o parasise. Impactul fusese total, nici urma de frinare sau ocolire.

Citeste o poveste despre azi, miine: http://gabriela-artadeatrai.blogspot.com/2009/08/calatoria-povestire-de-origine-tibetana.html

Read Full Post »

De la Georgeta: Povestea ochilor

A fost odata o oarba care se ura pe ea insasi din cauza ca era oarba.
Ea ura pe toata lumea, cu exceptia prietenului ei iubitor. El era intotdeauna gata sa o ajute.

Intr-o zi ea i-a spus lui:
„Daca as putea sa vad lumea, eu m-as casatori cu tine.”

Intr-o zi cineva i-a donat o pereche de ochi. Cand bandajele au fost luate jos, ea a putut sa vada totul, inclusiv pe prietenul ei.

El a intrebat-o:
„Acuma ca tu poti vedea lumea, te casatoresti cu mine?”

Fata s-a uitat la el si a vazut ca el este orb. Numai vazand ochii lui inchisi a socat-o. Ea nu se astepta la asta. Gandul ca trebuie sa se uite la ochii lui inchisi toata viata ei a facut-o sa-l refuze.

Prietenul ei a plecat si a daua zi i-a scris o nota spunand:
„Sa ai grija de ochii tai, draga mea, pentru ca inainte sa fie ai tai, au fost ai mei!”

Asa este si cu mintea omeneasca care lucreaza aproape intodeauna cand starea noastra se schimba. Numai cativa dintre noi ne reamintim cum viata noastra a fost inainte, si cine a fost alaturi de noi in cele mai dureroase situatii.

Viata este un cadou!

Astazi, inainte sa spui cuiva un cuvant rau, gandeste-te la cineva care nu poate sa vorbeasca.

Inainte sa spui ca mancarea nu este gustoasa, gandeste-te la cineva care nu are ce sa manance.

Inainte sa judeci sotul sau sotia, gandeste-te la cineva care plange la Dumnezeu pentru o companie.

Astazi, inainte sa te plangi despre viata, gandeste-te la cineva care a plecat de tanar de pe acest pamant.

Inainte sa te plangi de copii, gandeste-te la cineva care ar dori sa aiba copii.

Inainte sa te plangi de cineva ca nu ti-a curatat casa sau nu a maturat-o, gandeste-te la oamenii care traiesc pe strada.

Inainte sa te plangi de distanta parcursa cu masina, gandeste-te la cineva care merge pe jos aceeasi distanta.

Si cand tu esti obosit si te plangi de serviciu, gandeste-te la someri, la cei care ar dori sa aibe un loc de munca.

Inainte sa arati cu degetul si sa condamni pe cineva, adu-ti aminte ca nimeni dintre noi nu este fara pacat si noi toti trebuie sa raspundem in fata Facatorului nostru.

Si cand ganduri depresive te doboara, pune un zambet pe fata si multumeste-i lui Dumnezeue ca esti in viata!

Fii recunoscator daca ai primit acest mesaj, ai un prieten care s-a gandit la tine!

–––––––-
Sursa: http://www.scouts.ro

Read Full Post »

De la Georgeta: Povestea ochilor

A fost odata o oarba care se ura pe ea insasi din cauza ca era oarba.
Ea ura pe toata lumea, cu exceptia prietenului ei iubitor. El era intotdeauna gata sa o ajute.

Intr-o zi ea i-a spus lui:
„Daca as putea sa vad lumea, eu m-as casatori cu tine.”

Intr-o zi cineva i-a donat o pereche de ochi. Cand bandajele au fost luate jos, ea a putut sa vada totul, inclusiv pe prietenul ei.

El a intrebat-o:
„Acuma ca tu poti vedea lumea, te casatoresti cu mine?”

Fata s-a uitat la el si a vazut ca el este orb. Numai vazand ochii lui inchisi a socat-o. Ea nu se astepta la asta. Gandul ca trebuie sa se uite la ochii lui inchisi toata viata ei a facut-o sa-l refuze.

Prietenul ei a plecat si a daua zi i-a scris o nota spunand:
„Sa ai grija de ochii tai, draga mea, pentru ca inainte sa fie ai tai, au fost ai mei!”

Asa este si cu mintea omeneasca care lucreaza aproape intodeauna cand starea noastra se schimba. Numai cativa dintre noi ne reamintim cum viata noastra a fost inainte, si cine a fost alaturi de noi in cele mai dureroase situatii.

Viata este un cadou!

Astazi, inainte sa spui cuiva un cuvant rau, gandeste-te la cineva care nu poate sa vorbeasca.

Inainte sa spui ca mancarea nu este gustoasa, gandeste-te la cineva care nu are ce sa manance.

Inainte sa judeci sotul sau sotia, gandeste-te la cineva care plange la Dumnezeu pentru o companie.

Astazi, inainte sa te plangi despre viata, gandeste-te la cineva care a plecat de tanar de pe acest pamant.

Inainte sa te plangi de copii, gandeste-te la cineva care ar dori sa aiba copii.

Inainte sa te plangi de cineva ca nu ti-a curatat casa sau nu a maturat-o, gandeste-te la oamenii care traiesc pe strada.

Inainte sa te plangi de distanta parcursa cu masina, gandeste-te la cineva care merge pe jos aceeasi distanta.

Si cand tu esti obosit si te plangi de serviciu, gandeste-te la someri, la cei care ar dori sa aibe un loc de munca.

Inainte sa arati cu degetul si sa condamni pe cineva, adu-ti aminte ca nimeni dintre noi nu este fara pacat si noi toti trebuie sa raspundem in fata Facatorului nostru.

Si cand ganduri depresive te doboara, pune un zambet pe fata si multumeste-i lui Dumnezeue ca esti in viata!

Fii recunoscator daca ai primit acest mesaj, ai un prieten care s-a gandit la tine!

Read Full Post »

Cupura (fragment de viata) despre lucrurile frumoase din viata

Claudia ne-a trimis aceasta frumoasa poveste adevarata, un experiment al Washington Post, realizat cu ajutorul violonistului Joshua Bell:

Washington – Statia de Metro, într-o dimineaţă friguroasă din ianuarie 2007. El a cântat şase bucăţi de Bach, timp de aproximativ 45 de minute. În acest timp, circa 2 mii de oameni au trecut prin staţie, cei mai mulţi dintre ei în drum spre locul de muncă.

După 3 minute de când începuse să cânte, un om de vârstă mijlocie a realizat că violonistul era muzician. El şi-a încetinit ritmul şi s-a oprit pentru câteva secunde, apoi a pornit grăbit pentru a-şi îndeplini programul.

4 minute mai târziu violonistul a primit primul său dolar: o femeie a aruncat banii în şapcă şi, fără oprire, a continuat să meargă.

Peste 6 minute, un tânăr s-a lipit de perete să-l asculte, apoi şi-a privit ceasul şi a repornit grăbit.

Peste 10 min, un băieţel de 3 ani s-a oprit, dar mama lui l-a tras grăbită în lungul peronului, când puştiul s-a oprit pentru a privi la violonist. În cele din urmă mama şi-a împins din greu copilul care a continuat să meargă întorcând capul tot timpul. Această acţiune a fost repetată cu mai mulţi alţi copii. Fiecare părinte, fără excepţie, i-au forţat să se mişte.

Muzicianul a cântat 45 de minute. Doar 6 persoane s-au oprit şi au rămas pentru o vreme. Aproximativ 20 i-au dat bani, dar au continuat să meargă în ritmul lor normal.
A colectat în total 32 de dolari.

După 1 oră, a terminat de cântat şi s-a aşternut tăcerea. Nimeni nu a observat. Nimeni nu a aplaudat şi nici nu a existat vreo recunoaştere.

Nimeni nu a ştiut acest lucru, dar a fost violonistul Joshua Bell, unul dintre cei mai buni muzicieni din lume. El a cântat una dintre cele mai complicate piese scrise vreodată, cu o vioară în valoare de 3,5 milioane de dolari. Cu două zile înainte, Joshua Bell avusese un concert cu casa închisă la un teatru din Boston, unde valoarea medie a unui bilet fusese de 100 dolari.
Aceasta este o poveste adevarata. Concertul Joshua Bell, incognito în staţia de metrou, a fost organizat de „Washington Post”, ca parte a unui experiment social despre percepţie, gust şi priorităţile oamenilor. Întrebările ridicate: într-un loc comun, într-un mediu şi la o oră inadecvată, putem percepe frumuseţea? Ne oprim pentru a o aprecia? Am recunoaşte talentul într-un context neaşteptat?

O posibilă concluzie a acestui experiment ar putea fi:
Dacă nu avem un moment pentru a ne opri şi a asculta cântând pe unul dintre cei mai buni muzicieni din lume, una din cea mai bună muzică scrisă vreodată, cu unul dintre cele mai valoroase instrumente…. de cât de multe alte lucruri frumoase ne lipsim?

–––––––-
Sursa: http://www.scouts.ro

Read Full Post »

Cupura (fragment de viata) despre lucrurile frumoase din viata

Claudia ne-a trimis aceasta frumoasa poveste adevarata, un experiment al Washington Post, realizat cu ajutorul violonistului Joshua Bell:

Washington – Statia de Metro, într-o dimineaţă friguroasă din ianuarie 2007. El a cântat şase bucăţi de Bach, timp de aproximativ 45 de minute. În acest timp, circa 2 mii de oameni au trecut prin staţie, cei mai mulţi dintre ei în drum spre locul de muncă.

După 3 minute de când începuse să cânte, un om de vârstă mijlocie a realizat că violonistul era muzician. El şi-a încetinit ritmul şi s-a oprit pentru câteva secunde, apoi a pornit grăbit pentru a-şi îndeplini programul.

4 minute mai târziu violonistul a primit primul său dolar: o femeie a aruncat banii în şapcă şi, fără oprire, a continuat să meargă.

Peste 6 minute, un tânăr s-a lipit de perete să-l asculte, apoi şi-a privit ceasul şi a repornit grăbit.

Peste 10 min, un băieţel de 3 ani s-a oprit, dar mama lui l-a tras grăbită în lungul peronului, când puştiul s-a oprit pentru a privi la violonist. În cele din urmă mama şi-a împins din greu copilul care a continuat să meargă întorcând capul tot timpul. Această acţiune a fost repetată cu mai mulţi alţi copii. Fiecare părinte, fără excepţie, i-au forţat să se mişte.

Muzicianul a cântat 45 de minute. Doar 6 persoane s-au oprit şi au rămas pentru o vreme. Aproximativ 20 i-au dat bani, dar au continuat să meargă în ritmul lor normal.
A colectat în total 32 de dolari.

După 1 oră, a terminat de cântat şi s-a aşternut tăcerea. Nimeni nu a observat. Nimeni nu a aplaudat şi nici nu a existat vreo recunoaştere.

Nimeni nu a ştiut acest lucru, dar a fost violonistul Joshua Bell, unul dintre cei mai buni muzicieni din lume. El a cântat una dintre cele mai complicate piese scrise vreodată, cu o vioară în valoare de 3,5 milioane de dolari. Cu două zile înainte, Joshua Bell avusese un concert cu casa închisă la un teatru din Boston, unde valoarea medie a unui bilet fusese de 100 dolari.
Aceasta este o poveste adevarata. Concertul Joshua Bell, incognito în staţia de metrou, a fost organizat de „Washington Post”, ca parte a unui experiment social despre percepţie, gust şi priorităţile oamenilor. Întrebările ridicate: într-un loc comun, într-un mediu şi la o oră inadecvată, putem percepe frumuseţea? Ne oprim pentru a o aprecia? Am recunoaşte talentul într-un context neaşteptat?

O posibilă concluzie a acestui experiment ar putea fi:
Dacă nu avem un moment pentru a ne opri şi a asculta cântând pe unul dintre cei mai buni muzicieni din lume, una din cea mai bună muzică scrisă vreodată, cu unul dintre cele mai valoroase instrumente…. de cât de multe alte lucruri frumoase ne lipsim?

Read Full Post »